Sa te iubesc?

Azi? NU. Doar mereu. Imi scriu zi de zi in minte randuri pe care le asez tacuta in milioane de pagini ale unei carti pe care o tin undeva pe raftul din dreapta sus. Ajung mai usor acolo. Randuri in care scriu despre noi, ai fi uimit sa vezi ce. Zi de zi mai inventez un cuvant. Milioane de cuvinte noi bufnesc odata cu toate sentimentele colorate pe care le nasc. Imi trantesc sub nas o bucata de viata mai dulce ca cel mai bun tort de ciocolata. Sa te iubesc? Merita? Ma crezi?
In fiecare zi imi intind sfioasa degetul catre urmatoarea pagina cu frica in suflet ca nu ti-am aratat indeajuns cat de mult te iubesc. Trece vremea si frustrarea imi apasa sufletul in ideea ca macar pentru o secunda ai crede in mai putin decat simt eu acum. In fiecare zi imi pictezi peretii de cand ai patruns in inima mea. Nu te-am primit pe usa si iepureste ai sarit pe geam rupand draperiile. Ma fereau de lumina, dar tu m-ai facut sa iubesc lumina...soarele...pe Tine. Sa te iubesc oare? Dupa ce mi-ai facut toate astea? M-ai invatat pana si sa invat sa disper din nou. Nu-mi mai zambi dintre randuri omule. Imi pierd orice gram de concentrare cand te joci pe-aici. Te aud respirand secunda de secunda. In urechea mea. Aici. Aici.Aici.
Vrei sa fi al meu ? Sa te iubesc? Te merit? Meriti? Sa te fac fericit. Sa ma framant atat pentru tine. De ce dragostea a ajuns asa? De ce mi-e mai teama de moarte decat mi-a fost vreodata. Ciudat. Candva mi-o doream. Mi-e teama sa n-apara cu raspuns intarziat. Imi imaginez orice. Daca te-as strange in brate constant nu as mai trai asa, cu teama.
Sa te iubesc? Asa ranita? Orgolioasa uneori? Rea? Uituca? Urata? Am un trup de fildes si o inima zdrentaroasa. Parca o pasare prea nepasatoare si-a facut un cuib sinistru , si intr-o secunda vrand sa il distruga si-a imprastiat paiele rupte din vise prin toata inima mea. A suflat un vant si le-a cules odata. Au mucegait . S-au impregnat in mine. Mirosul de putred al amintirilor de altadata inca imi bantuie simtul si simtirile. Nu-mi pasa. Ma gadila prea tare gandul ca acum sunt a ta. Ma bufneste rasul . Culorice cu care ai desenat in palma stanga a inimii mele ma tin ocupata o vesnicie. Aici. Sa te iubesc? Da. O sa te iubesc. M-am hotarat sa te fac sa zambesti..in gand...in realitate...in inima..in fata tuturor. Ma saruti? Mi-e dor de asta? Imi aminteste cati copii vom avea, cat de frumoase vor fi florile din fata casei si ce culoare va avea vaza de pe coltul geamului din dormitor. Cum voi privi tavanul intr`o noapte in care tu iti vei adanci visele cu capul pe pieptul meu. Ma voi gandi mereu: CE SA FAC CA EL SA FIE FERICIT? . Esti refren , asa vei ramane mereu.
Imagineaza-ti: noi doi si...tavanul. Liniste. Atat de liniste incat imi vei atinge degetul mic cu buza de sus si nu se va auzi decat plescaitul si chicotele. Incredibil . Incredibil cat ne-am schimbat nu? Incredibil cum pot scrie romane despre tine si tot ce simt. Cum ai putut sa-ti dezbraci toate mastile in fata mea. Incredibil cum am ramas goi unul in fata altuia si totusi ni se pare ca nimic mai frumos nu poate exista. Groaznic cat de nesabuita sunt uneori. Te inchizi si grabit iti aduni mastile. Ti le-ai pune una peste alta...doar sa nu-mi dau seama ca te-am ranit. Poate de-aia nu realizez uneori ca-ti fac asta. Deci...Sa te iubesc? Pe tine si toate mastile? Pe tine si toate amintirile..clipele, bune sau rele. Lacrimile. De necaz sau bucurie. Sa te iau eu cu tot bagajul tau? Sa ne mutam noi in coltul nostru de unde sa nu mai iesim in veci? OAre? Sa planga ochii mei albastrii pana se fac gri daca vei suferi macar o secunda? Sa stinga raurile mele focul tau si invers? Sa alergi printre razoarele mele de flori si perante? Sa intorci totul pe dos? Sa ma furi cu totul? Sa ma las eu oare in palma ta...sa ma zbori tu..asa..asa cum iti vine? Sa cred eu cu toata taria in dragostea ta. Eu spun da. Mi-e teama....teama..frica...groaza..ca am sa te pierd. Nu imi doresc asta.Vreau doar sa te am. Atat doar. Stai cu mine.

.

      Intr-o lume nebuna...bazata pe constructii prea materiale m-am ascuns in cel mai timid mod omenesc cu putinta acolo unde totul era...sentiment. Am simtit cum lumina sufletului in care ma ascundeam zi de zi imi incalzea fiinta ranita de orgolii si lovituri brutale primite zi de zi in lupta pentru umila supravietuire ce se inchina in fata ultimului gand pe care-l avem noaptea..atunci cand ne punem capul greu de grija pe perna prea moale pentru atata greutate. Gandul acela care ne face sa zambim, chiar daca e prima data cand o facem pe ziua aceea.Gandul meu bun? Esti tu...ma acoperi...ma destinzi...ma asezi uimit pe tronul sufletului tau fara sa-mi saruti mana...ci fruntea...imi cuceresti gandurile...inima...fiinta. Ma invelesti cu vise frumoase, traite si construite in doi. Traiesc pentru asta. Acum? Acum am plecat odata cu tine...si mana...si fruntea...si  gandul...si inima...palpabilul fiintei mele isi jeleste rostul...linistea cautata demult..prea mult..si totusi prea putin se pare. Mi-e dor si doare. Mi-e teama...de absenta ta...a mea...de nebunia ce urmeaza. Am ramas fara pasi, fara cale demna de urmat. Am ramas fara privire...doar cu ochi...ce curg momente ce-mi usutura sufletul asemeni unui ciob ros ce se infasoara sfios dar sigur in ochiul inimii ce striga acut dar ascutit..prea gol sa mai conteze in lupta asta. Nimeni si nimic nu ma opreste. Totul asta oferit de soarta e diferit de ce-am mai trait...nu doare...asa...doare altfel. Nu am mai simtit absenta ci doar prezenta neplacuta a unor alegeri pripite...nu prea grozave..care insa m-au condus aici. Multumesc Doamne! E oare posibil sa multumesti pentru un gol? e oare posibil ca un gol sa insemne ceva? Ei bine..acum da..e ca o plapumioara asternuta rabdatoare pe un culcus gol in care ma strecor...singura...desi are doua locuri construite sa fie..sa fie!
     E oare posibil ca un intreg univers sa se invarta in cadrul aceluiasi univers doar ca asa cum isi dicteaza universul propriu totul..ratiunea...sentimentul. E oare normal sa plangi si de altceva decat de durere? Sau e durere?...sau ce e?..sau e fericire mascata sub o tristete indecisa...marcata de absenta aripii ce ma incalzea...ma iubea...ma proteja? E ca atunci cand astepti un tren ce stii ca te va duce exact unde iti doresti...si serile si diminetile vor fi extraordinare...si nici un compartiment din cele 4 nu va fi asemeni celui destinat mie. Oare am si eu asa ceva? Am. E plin. Acum e plin de om. De un om luminos. Sta aici. A ramas cu mine pentru ca asa a decis cand..cand ..Cand!

Te iubesc albastru ...

Te iubesc albastru... ca cerul verii....ca apa marii...ca ochii mei. Nu-mi sopti din nou aceleasi doua cuvinte anesteziante...total. Iti intind mana buimacita in fiecare dimineata si te muti zilnic in gandul si inima mea hotarat sa plasezi sentimente si trairi nemaivazute trupului meu...decorand fiecare coltisor intunecat pana atunci.
  E genial cum esti limita dintre creierul si sentimentele mele ce au incetat de mult sa mai lupte una cu cealalta legat de subiectul persoanei tale. . . acum e doar iubire ! Imi zambesti vesnic odihnit din fiecare colt al imprejurului meu...ca si cum nu mai privi noapte de noapte cum imi duc somnul la bun sfarsit...si ca si cum nu ti-ar fi de ajuns patrunzi si-n vise. Neobosit. Anihilat de tendinta de a-ti daruii fiecare respiratie urechii mele.Sufletului meu.Mie. Ma imprejmuiesti total. Ma reprezinti. Ma hranesti. Ma imblanzesti. Ma cureti. Ma calmezi. Ma iubesti. Ma adormi. Ma trezesti. Ma ridici. Ma cobori. Ma uimesti. Ma invelesti. Ma innebunesti. Tu! Da tu! Te iubesc mai albastru ca toate culorile universului. Eu. Ochii. Barbia. Obrajii. Buzele. Fruntea. Gatul. Palmele. Trunchiul. Picioarele. Ultimul atom. Te venereaza.
   Imi place sa trisez plimbandu-ma nepasatoare prin visele tale zambindu-ti la randu-mi din tot ceea ce inseamna "jurul tau" . Imi place sa tresari cand iti ating pleoapele cu petala buzelor mele...sa ma joc cu privirea cautand in tine cel mai mic gand urat si sa-l indepartez nestapanita de nici un fior de teama sau retinere. Sa uit ca atingerea gandului meu te trezeste jucaus si mirat de cat de multa dragoste poti revarsa intr-o lume atat de neinsemnata.
   Ma arde privirea supararii tale si ma darama.Ingerii nu plang. Decat cand gresesc . Dar si atunci te simt aici. cum iti intinzi la randu-ti bratul pe perna mea asteptand tacut...tacit...cu privirea goala sa ma asez cerand iertare sufletului ce mi-a daruit caldura si dragoste vindecandu-ma iremediabil. Imi intind degetele rare pe chipul tau de sticla sperand la o lacrima de regret pentru urmele mele impregnate pe obrazul sufletului tau, insa plangi interior cersindu-ti propriei persoane putere pentru a tine tare o masca de carnaval al orgoliului ranit. Si nu-ti merge niciodata. Ma asez tacuta pe bratul tau vanat de bataile inimii incordate ce sfarseste victorioasa mereu si mereu...Si adormim iubindu-ne vesnic .Trezindu-ne vesnic iubind.
   Iti acordezi in liniste corzile inimii si cantam acelasi imn al dragostei triumfatoare dincolo de orice tipar impus de inegalitate,rautate,cruzime,invidie sau prostie. Tremur la fiecare atingere a sunetelor inimii tale si-mi plec capul pe pieptul tau animat de culorile fericirii depline si rad entuziasmata. E cald. E calm. E bine.Zambesc si Te iubesc albastru.Mai albastru ca toate culorile universului.
    La o distanta importanta de cuvinte ma inveti limbajul tacut al sprijinului neconditionat, al iubirii dincolo de cuvinte. Al iubirii veridice defapt. E greu sa justifici cuvinte pe care nu le poti spune pentru ca nu exista. E greu sa justific atat de multa dragoste cand nu exista cuvinte pentru a face asta. Pur si simplu o simt. Cum imi trece prin vene. Si cum o respir. E eterna flacara miresmelor de arome felurite si-ti doresti sa savurezi inca o ceasca din preparatul asta misterios. Imi place sa-ti gust fiinta lingurita cu lingurita stiind ca dragostea si noi nu vom sfarsii in veci.Jura. Promitei fetei careia ii stergi lacrima de fericire zi de zi ca singurul obstacol in calea dragostei voastre va fi nimic altceva decat nimic. Savureaza-mi cuvintele la randu-ti si zambeste satisfacut de un tablou pe care-l pictezi de atata vreme cu mainile mele. Te iubesc.
   Aseaza-te la masa mea pentru ca n-am avut decat un loc liber toata viata si impiedicandu-te l-ai ocupat stangaci si sigur...centimetru cu centimetru . Nu am avut aceleasi gusturi insa pranzul asta va fi cu atat mai divers. Si cand te gandesti ca nici n-am inceput sa degustam indeajuns. Bate-ma pe spate cand ma innec. Amice. Iubitule.Sotule.Tata.Frate.Vecine.Vrajmasule.Amantule. Intinde-mi indeajuns de multe zambete ca sa pot pandi orice sansa sa incerc noul . Pentru ca-mi doresc.
   Imi esti al saselea simt. Simti asta? Daca nu urmeaza. Zambeste si vei vedea.

Pure love...

     Nu pot decat sa inventez cuvinte noi...ori moduri prea inedite pentru a aseza franturi de propozitie astfel incat sa pot exprima tot ce se intampla acum. Este ca si cum o viata intreaga traiesti speriat de nou pe o stea...de unul singur fiind atras de frumusetea si stralucirea acesteia cu teama de a nu pierde asa ceva in schimbul a "altceva" ce  "CREZI" ca te va face fericit...si pentru Dumnezeu! Devii atat de fericit cand gasesti taria sa mergi mai departe si sa descoperi ca toate visele...sperantele...se indeplinesc intr-o clipa asemeni unui inceput de basm...A fost odata ca niciodata...Si se continua cu zmeii cei rai...cu incercarile de rigoare insa contin atat de multa dragoste...si merita atat de mult sa citesti pana la ultimele cuvinte multumit de "si au trait fericiti pana la adanci batraneti!" !
    Ingerii nu mai plang cand sunt iubiti...Ingerii  zambesc din suflet... luminand cu raze de fericire si dragoste sufletele celor ce-i vegheaza...ce le reda zborul si libertatea ! Asa cum ai facut-o tu cu mine.... Tu ! Ce cuvinte simple pentru un suflet atat de pretios ! Spune-mi din ce parte a Universului a-si putea culege cuvinte care sa straluceasca atat de tare incat sa poata striga atat de profund cuvintele pentru ca intreaga suflare sa auda cat de tare te iubesc scumpule...cat iti multumesc pentru acest an...pentru tine...pentru restul anilor...pentru noi...Tot.
     Si ti-a fost atat de greu ingerule...Ai lasat speriat un Rai pentru iadul celei ce in veci nu-ti va putea cuprinde imensitatea sufletului ! Si jur...ca niciodata nu voi mai putea iubii atat! Si jur...ca pana la sfarsitul vietii voi fi "partea ta dreapta"...ca iti voi sterge lacrimile si-ti voi culege fericita fiecare zambet pana dincolo de moarte ! Si dupa moarte voi dansa fericita oriunde ma va duce aceasta...pentru ca la bratul tau nimic si nimeni nu ma mai poate atinge...nu mai poate stinge atat de multa iubire...speranta...pe noi si lumina sufletelor noastre !
     Vreau sa port candva o sclipire de-a ta...s-o protejez...sa iti daruiesc ceea ce un om poate avea mai frumos...sa ne bucuram impreuna de acele doua jumatati din noi ce vor creea un alt inger atat de frumos...vreau ca pamantul sa cada peste acel cerc ce va lumina pe vecie fiinta ...mana....fata...sufletul meu ! Vreau sa te trezesc in fiecare dimineata ca sa iti pot reaminti fericita ca...nu este un vis...ca aici e realul si Raiul ! Ca te iubesc...atat de tare scumpule...atat de tare !
     Cum se poate masura atat de multa fericire si dragoste in timp...cand ele zboara dincolo de el prin intensitatea lor enorma si ne cuprind...si simtim atat de multa pace.... E ca si cand orice furtuna sau ploaie nu pot misca doua corpuri atat de unite...E ca si cum se inchina uimite in fata iubirii nemarginite...pure ! E ca si cum danseaza formand ploi calde ce-ti imbraca sufletul in haina de picaturi protectoare ce slujesc in veci in slujba apararii a tot ce este atat de frumos de un an si tot ce urmeaza sa vina!  E genial cum n-ai nevoie decat de o imbratisare...de un cuvant...de o atingere...de un sarut...sa-ti dai seama ca tot ceea ce a fost pana acum a fost doar un cosmar si ca realul e atat de inegalabil .
    E genial cum cineva poate avea atat de multa rabdare...tact si intelepciune...DRAGOSTE ca sa poata ingrijii un suflet atat de bolnav...pe moarte! Cum poti sta luni de zile fara sa adormi sau abandonezi macar o clipa incaperea ...si sa veghezi o inima in metastaza...distrusa...roasa de lacrimi si dezamagire...s-o ingrijesti...si sa astepti calm ca macar sa-si indrepte privirea spre tine....S-o ajuti sa faca un pas...sa mearga din nou...Sa o hranesti zi de zi cu atat de multa dragoste...si s-o insotesti atat de multa vreme pe o cale ce parea fara rost pana atunci pentru amandoi !
     Te iubesc scumpule...Cum e neomenesc dar...posibil...sa o faca acea inima care-ti datoreaza TOTUL !

Ploua...

http://www.youtube.com/watch?v=I_S_TbD1XFM&ob=av2e


Ai trantit urland si fara rost un tablou cu doua zambete ce n-ar fi incetat nici dupa moarte .Pentru? Ca?
      Ploua...Ploua atat de tare de cand ai plecat incat nicio umbrela n-a putut stavilii valurile de picaturi dureroase ce-mi ard obrajii stergand pe rand clipe si dezgropand sentimente negre ce urla din strafundul sufletului ranit si...ma intorc de unde am venit. Oceanele astea doua se revarsa urland mut si nimeni...pentru ca acum sunt singura nu poate opri taisul asta care-mi spinteca sangeros fiecare sentiment bun...Ma omoara noptile...zilele...nicio diferenta oricum dar...Zambetul celui care plange doare ingrozitor. Tu? Nu auzi! Niciodata...nu vei auzi urletul asta disperat...mi-erai ultima salvare si asemeni unei treziri din greseala dintr-o moarte clinica imi culc iar capul pe perna alba ...si inca pastreaza conturul fetei mele si obisnuita cu miile de lacrimi imi sprijina privirea neagra si fixa ce  nu poate vedea decat un singur lucru. Tu. Amintirile. Clipele cu noi. Si urasc ca nu esti aici ca data trecuta sa am pentru ce sa ma trezesc...sa am pentru ce sa mai raman aici printre voi.
  As fi tacut si as fi plecat daca mi-ai fi zis de la inceput: eu plec pentru nu-mi place culoarea aripilor tale. Insa acum ca am invatat sa zbor numai cu ele mi le-ai frant spunandu-mi mult prea tarziu ca nu iti place. Nimic. Si mor nespus de rapid...si`mi taie respiratia rapid totul cu tine ma arde...Si ma sufoc si ma ofilesc si ploua...
   Tu ?! Taci si privesti mut spectacolul vietii...spectacolul omului ce te-a tras din umbra neagra la lumina si ti-a aratat ca dincolo de drumul acela in negura exista un drum luminat pe care de acum DATORITA mie o sa pasesti sau macar din cand in cand iti vei intinde pasul sfios insa singur.Singur fiindca vei privii numai in sus asteptand sa ma ivesc eu...aripa aceea a carei culoare iti displacea atat de tare...Acum insa? Acum ai fi dat orice ca macar sa ti se para ca ma ivesc de sus si...ploua...peste fata...mainile...ochii...trunchiul...picioarele...degetele tale si nepasator iti vei murdarii cuvintele si incaltamintea de noroi negru .
   Tu?! Ai sa arunci din cand in cand o floare ofilita pe o placa goala zidita in sufletul tau...gravata cu un simplu nume... in amintirea spectacolului in care eu...deveneam o floarea ofilita...si vei urla de durere si ciuda ca n`ai apucat de mana ingerul acela inainte sa plece pe jos...ca i-ai retezat aripile ...ca acum nu te mai trage de maneca pe drumul ala curat...ca niciu curcubeu nu va mai aparea atat de colorat si viu cum aparea in calea noastra cand eram doi...si ploua ! Poate...nimic .
  Eu?! Ma voi plimba transparenta zi de zi cu gandul meu doar prin locurile cu noi si iti voi sopti din cand in cand in ureche cat de tare te iubesc scumpule...insa vei fi prea surd sa auzi. Ai dori din cand in cand o sansa...sa te poti intoarce ...sa ma poti prinde de mana...sa ma poti opri...sa ma poti saruta...sa ma poti strange-n brate...sa-mi poti sopti ca...Ca !
  Noi ?! Am fost ziditi de la inceput intr-un singur suflet si ne-am despartit acum o viata...doua ...zece...si-n viata asta ne-am jurat ca nu ne vom mai despartii pentru ca ne-am cautat atat... Ai uitat...demult...Ai lasat totul  prabusindu-se fara nicio sansa...o floare arsa de lacrimi pline de neincredere si razvratire.
   Nu mai cobor niciodata intre voi. Te-am cautat mult. Te-am gasit . Te-am iubit mai mult ca orice . M-ai gonit fara sa clipesti. Si ploua.
  Si tin minte totul ca si cum ar fi fost ieri...totul...si-ti numar in continuare fiecare gura de aer...si te masor si acum din priviri zi de zi...si te iubesc si azi...si maine...la fel cum facut-o si ieri. Pacat ca am pierdut. Pacat ca nu mi-am dat seama ce ma asteapta aici. E ca si cum ti-ai imagina ca stai pe marginea unei prapastii . E ca si cum ai cazut impins intentionat de cine nu te asteptai si lacrimile astea nenorocite iti umezesc mainile agitate sa se agate de margine ca sa nu te afunzi mai rau . Nu vei constientiza nici dupa ce vei lua parte in spectacolul acela pe care tu l-ai provocat...si chiar daca...va fi prea tarziu...si regreti deja.

nefinalizat.

 Defapt ei nu vad ca pacea se citeste pe chipurile tuturor. Defapt acesti falnici conducatori nu observa faptul ca noi suntem adevaratii conducatori si ca respectul se castiga si nu se impune. Fete dubioase se plimba zilnic prin fata cameramanilor plictisiti sa ceara aceleasi interviuri pline de infectii si minciuni ce le strica pofta de mancare zilnic. O tara frumoasa plina de animale de companie ce-si plimba stapanii in lesa ...animale ce conduc mandrii un bentley si detin sume enorme pentru un om de rand. Posetute..cercelusi...masinute.."escapade"...firme...fala...scarba...dezgust...politica. Urasc faptul ca numai un gand imi da intreaga zi peste cap cand striga morbid: copii tai vor creste aici! Urasc sa aud stirii in care ard copii in institutii conduse de niste ratati pusi pe "pile" si spart seminte. Urasc sa privesc in ochi batrani pentru care nu e niciodata destula paine! Urasc sa merg la aceeasi scoala plina de dezinteres si dezgust pentru nou si invatamant! Urasc sa aud " nu se poate" "nu sunt fonduri" "nu avem timp" "poate anul viitor" "asta e realitatea...asta e Romania" . OAMENI BUNI! avem un imn ce striga neincetat in fiecare din noi: "desteapta-te romane!". DESTEAPTA-TE ROMANE! Ofera-le celor ce vor venii dupa tine o viata diferita de cea prezenta. M-am saturat de tine...da de tine copil de bani gata ce-mi fluturi bancnotele de 100 de lei pe sub nas plictisit...m-am saturat de figurile tale din cluburi unde bei pe banii parintilor nostrii! m-am saturat de figuri si aroganti cu "masinute" pe care nu stiu sa le conduca decat direct intr-un accident din care scapa cu viata doar ei! Stai linistit "smechere" maine o sa ai alta masinuta iar banii lui tati o sa te scoata si-o sa te scuteasca de "mititica" unde defapt tactu ar trebuii sa-ti arunce portocale cu prastia 20 de ani de acum incolo!

lectia 2.

  Poate ca eu inca nu...am trecut peste . Si un om oricum...cum...cum isi poate da seama cand a gresit? daca e bine...daca imi e bine sau ii este bine? Si e buna si noaptea pentru ca ... poti vedea stelele dar...nu poate tine o vesnicie ! Vreau lumina! Cum poate crede cineva ca dupa ce a iubit atat ar putea iubi din nou...poate nu asa...nici o gura de aer nu seamana cu alta,nici un pas nu seamana cu altul dar poate ca bataile inimii tale nu pot semana decat cu bataile unui singur om . Sigur! Pot lasa cuvintele astea sa putrezeasca aici...multa vreme... . Se povesteste ca un grup de oameni ce locuiau intr-un sat sarac se hotarasc intr-o buna zi sa  mearga fiecare pentru a captura cate un cal salbatic in padure . Unul singur dintre toti cei prezenti a reusit sa captureze un armasar negru de toata frumusetea insa in cateva clipe acesta sa smuls de stransoarea prezentului stapan iar acesta din neatentie l-a scapat. Satentii vazand astfel ii spun intrigati : Trebuie sa fi un tip destul de ghinionist, ai scapat un cal superb! iar el a raspuns: Poate ca da...poate ca nu! . A doua zi in timp ce stateau cu totii la sfat au observat cum din departare un cal negru se apropie de omul ce il scapase cu o zi inainte se inclina in fata lui si se lasa capturat . Atunci satenii uimiti ii spusera omului: vai! trebuie sa fi un om foarte norocos!Uite cand nu te-ai asteptat calul s-a reintors la tine! atunci el a zis: Poate ca da!..poate ca nu! :) . A doua zi unicul fiu al "capturatorului" incearca sa calareasca frumosul cal insa acesta il arunca din sa lasandu-l paralizat pe viata pe baiat. Satenii s-au apropiat de bietul tata zicandu-i : Of! ne pare atat de rau ca nu-l vei mai avea vreodata pe fiul tau nevatamat alaturi...trebuie sa fii foarte ghinionist! . Iar el a raspuns zicand : Poate ca da...poate ca nu! :) . In urmatoarea zi toti fii celor din sat au fost chemati la arme deoarece incepea un mare razboi numai fiul "capturatorului" nu a putut din cauza handicapului sa se prezinte ramanand alaturi de tatal lui .Razboiul s-a sfarsit crunt...nici un supravietuitor nu a mai ramas iar atunci satenii i-au zis barbatului : Doamne! cat poti fi de norocos ca inca il mai ai pe fiul tau alaturi in viata! Stiti ce a raspuns omul? Poate ca da! poate ca nu...  Ei bine cititorule asa e si cu tine! :) Zilnic ai parte si de ghinion insa si de o sansa pe care din neatentie o poti scapa.... insa... ar trebuii sa inveti ca niciodata nu te poti da batut  ca in orice "nesansa" poti gasi o sansa ...ca orice rau are si o farama de bine...ca niciodata nu poti spune stop pentru ca o situatie indiferent de felul sau nu poate fi stopata! Nu te vei putea oprii niciodata pentru ca n-ai dreptul sa condamni pe nimeni si nimic pentru ceea ce ti se intampla   chiar daca vor exista mereu voci care sa  te "influenteze" .Niciodata nu-ti vei permite tu un biet calator sa spui mda...ok! Aici ma voi oprii....numai daca nu cumva nu-ti vei dori sa sari din trenul asta plin de oportunitati...nu dupa ce te-ai chinuit sa-ti platesti un bilet si mai ales sa prinzi un tren! De ce nu ai vrea sa te plimbi prin toate compartimentele lui? De ce ai vrea sa nu cercetezi ceea ce ei numesc viata? :) Mai gandeste-te !